19.10.2016 07:45

A fost prelungit termenul de depunere a dosarelor pentru PARE 1+1

Termenul-limită de depunere a dosarelor pentru obţinerea granturilor în cadrul Programului PARE 1+1 pentru atragerea remitenţelor în economia naţională a Republicii Moldova a fost prelungit de la 31 octombrie pînă la 30 noiembrie.

Anunțul a fost făcut de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), care a amintit că, de la începutul anului 2016, în cadrul Programului PARE 1+1 au fost deja semnate peste 60 de contracte de finanțare nerambursabilă în sumă totală de circa 13,3 milioane de lei. Încă peste 60 de dosare sînt în proces de examinare de către Comitetul de supraveghere a programului.

Programul PARE 1+1 a fost inițiat în noiembrie 2010 pe 5 ani, iar ulterior a fost prelungit pînă în 2018. El are menirea de a încuraja cetățenii moldoveni care muncesc peste hotare şi rudele lor să investească banii cîștigați în afaceri proprii.

Programul PARE 1+1 se realizează după o regulă conform căreia fiecare leu investit de migrantul de muncă este completat încă cu 1 leu sub formă de grant din partea statului.

Pînă în prezent, cu suportul UE au fost finanțate peste 780 de întreprinderi, suma totală a granturilor acordate fiind de circa 133 mil. lei. Astfel, investițiile în economie au fost de peste 386,5 mil. lei, respectiv fiecare leu acordat sub formă de grant a generat circa 2,9 lei investiții în economia Moldovei.

Procedura de aplicare a dosarului pentru Program presupune patru etape: informare, instruire şi suport antreprenorial, finanţarea afacerilor după regula 1+1, monitorizare postfinanţare şi evaluare.

SURSA

Comentarii