18.03.2015 16:22
Progrese! Republica Molodva a rămas reformatorul de top al regiunii și s-a apropiat cel mai mult de standardele UE
Țara noastră a realizat unele progrese în ceea ce privește integrarea pe piața paneuropeană. Însă și regresele ei sunt evidente - autoritățile moldovenești așa și nu au implementat reforme în domenii strategice. Concluziile respective aparţin unui grup de experţi care au realizat Indicele de integrare europeană al Parteneriatului Estic.
Republica Molodva a rămas reformatorul de top al regiunii și s-a apropiat cel mai mult de standardele UE. Asta deoarece a reușit să-și armonizeze politicile publice și să asigure o corelare politică, se arată în raportul Indicele Integrării Europene 2014 pentru ţările Parteneriatului Estic.
Tot țara noastră s-a plasat pe locul doi, după Georgia, în ceea ce privește managementul integrării europene. În același timp însă rămâne în urma Ucrainei la capitolul dialogul politic, comerțul, integrarea economică și cooperarea sectorială cu UE. Experții susțin că cele mai palpabile rezultate ale țării noastre sunt legate de armonizarea legislației naționale cu cea comunitară. De altă parte, spun experții, avem în continuare instituții nefuncționale care nu pot asigura condiții favorabile mediului de afaceri.
Raportul scoate în evidență că țara noastră are în continuare un scor foarte scăzut în domeniul serviciilor, la acest capitol fiind întrecută de toate țările, cu excepția Armeniei. Republica Molodva are foarte mult de lucru pentru a-și îmbunătăți implementarea standardelor europene, a declarat șeful secției Politică și Economie al Delegației UE în RM, Wicher Slagter.
” Raportul scoate în evidență că țara noastră are în continuare un scor foarte scăzut în domeniul serviciilor, la acest capitol fiind întrecută de toate țările, cu excepția Armeniei. Republica Molodva are foarte mult de lucru pentru a-și îmbunătăți implementarea standardelor europene, a declarat șeful secției Politică și Economie al Delegației UE în RM, Wicher Slagter”.
El a mai precizat că reforma justiției trebuie să fie una imperativă pe agenda Guvernului de la Chișinău. La fel cum și lupta cu corupția, atât că nu la nivel declarativ, ci printr-un proces asumat.
Indicele de Integrare Europeană reflectă progresul realizat de Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina, membre ale Parteneriatului Estic în ceea privește progresul de integrare europeană. Indicele 2014 cuprinde perioada ianuarie 2013 - iunie 2014.