Europa va renunța la sancțiunile impuse Rusiei peste două, trei luni, consideră analiștii celei mai mari bănci din Danemarca. În urma unui sondaj, aceștia au ajuns la concluzia că Rusia și Uniunea Europeană vor pierde prea mult în cazul în care conflictul din Ucraina va afecta schimburile comerciale cu energie.
Analiștii de la Danske Bank, au examinat impactul crizei ucrainene asupra economiei țărilor europene și au ajuns la concluzia că sancțiunile UE împotriva Rusiei și măsurile restrictive de răspuns din partea Federației Ruse vor fi "de nesuportat" pentru ambele părți și din acest motiv, ele vor fi anulate în scurt timp. În sondajul realizat de banca daneză, se remarcă faptul că, ameliorarea conflictului din Ucraina este încă foarte departe, ceea ce va face ca UE și Rusia să piardă prea mult în cazul în care, criza va afecta comerțul cu energie. Potrivit analizei băncii daneze, dintre țările nordice, cea mai vulnerabiă la restricții este Finlanda, care este asociată direct cu Rusia privind comerțul, turismul și investițiile. De cealaltă parte insă, Norvegia pe termen lung ar putea câștiga de pe urma conflictului ucrainean, doar dacă UE va încearcă să înlocuiască gazul rusesc cu cel norvegian. Specialiștii danezi susțin că este puțin probabil ca sancțiunile să aibă un impact semnificativ asupra situației politice în Rusia. Deoarece cetățenii ruși încă îl susțin pe președintele țării, însă, în cazul în care creșterea economică va încetini treptat, nu este exclusă o criză politică serioasă în Rusia, au declarat analiștii băncii. Danske Bank este parte a Grupului Băncii Danske, cea mai mare bancă din Danemarca, care este și una dintre cele mai importante instituții financiare din Europa de Nord.