04.03.2016 14:00
Răgaz pentru agenții economici. Nu vor mai fi verificați timp de trei luni
Oamenii de afaceri vor putea răsufla uşuraţi, cel puţin o perioadă. Proiectul de lege privind moratoriului asupra controalelor de stat a fost votat astăzi în lectură finală în Parlament, cu 56 de voturi.
Astfel, timp de trei luni, agenții economici nu vor fi verificați. Proiectul nu se referă însă și asupra controalelor vamale la intrarea şi ieşirea din ţară. Totuși, agenţii economici nu vor mai fi verificaţi de echipele vamale mobile.
Totodată, controalele anti-incendiu și instituțiile care supraveghează sănătatea publică nu vor fi sistate. Asta, datorită unor amendamente.
Astfel, pompierii și reprezentanții Centrului Național pentru Sănătate Publică vor avea dreptul să facă controale.
De menționat este că moratoriul se referă doar la agenţii economici înregistraţi în modul stabilit de lege şi nu la persoanele care practică activităţi economice în mod ilicit.