12.04.2016 18:46
Rai 3: Moldova, țară de proveniență a pretinselor cereale organice vândute pe piața UE
Republica Moldova, împreună cu Ucraina și Kazahstan, este țară de proveniență a pretinselor cereale organice vândute pe piața Uniunii Europene. Până la urmă, acestea s-au dovedit a fi cereale ordinare cultivate cu folosirea pesticidelor și erbicidelor. O investigație jurnalistică în acest sens a fost realizată de jurnaliștii postului italian de televiziune Rai 3, transmite Agora cu referire la portalul independent.com.mt.
Potrivit jurnaliștilor italieni, valoarea pretinselor produse „organice” vândute în Italia anual se ridică la circa 2 miliarde de euro, iar la nivel mondial cifra ajunge la 60 miliarde de euro.
În Italia, ca un teren agricol, sau magazin să fie recunoscut ca organic trebuie să obțină un certificat la una din cele 13 companii private, care se află sub supravegherea riguroasă a statului. Astfel se procedează și cu cereale, soia, sau porumbul exportate din Republica Moldova, Ucraina și Kazahstan care prin Malta intră pe piața Uniunii Europene.
„Aici, autoritățile competente certifică produsul ca fiind organic, atunci când în realitate acesta a fost cultivat cu folosirea pesticidelor și erbicidelor. Produsul este apoi exportat în Italia, intrând astfel pe piața Uniunii Europene”, se spune în reportaj.
O altă escrocherie presupune cumpărarea terenurilor organice ieftine în străinătate. Un fermier poate cumpăra o mică bucată de teren într-o țară din Europa de Est și, în același timp, să crească sau să cumpere produse în Italia. Pentru că ei dețin terenuri organice în străinătate, s-ar putea părea că produsul este importat de acolo, în realitate însă nu e așa.