23.07.2014 12:32

RECENSĂMÂNT SUPERFICIAL?

Aproape jumătate din populația moldovei nu a fost recenzată. Aceasta este concluzia Institutului de Sondaje și Marketing IMAS, care în perioada 22 iunie-9 iulie curent, a realizat un sondaj în cadrul căruia respondenții au fost întrebați dacă au ajuns la ei recenzorii în cadrul Recensământului general al populației și locuințelor, care a avut loc în luna mai.

Potrivit IMAS, opt din zece respondenţi şi-au amintit că au luat parte la recensământ. Astfel, în municipii și orașe doar 61% din cei chestionați au spus că au fost vizitați de recenzori, în timp ce în mediul rural ponderea este mult mai ridicată – 86%. IMAS a realizat acest sondaj pe un eşantion de chestionare de 1037 persoane, iar marja de eroare este de ±3,0%.
Potrivit directorului IMAS, Doru Petruți, oricâte semnale de alarmă au tras reprezentanții mass media, oricâte nereguli au semnalat reprezentanţii societăţii civile, rămânem cu un exerciţiu, al cărui eşec îl vom resimţi cu toţii în următorii 10 ani, a mai comentat acesta pe marginea sondajului.
Amintim că Recensământul populației și locuințelor a avut loc în perioada 12-25 mai.

Comentarii