18.05.2016 17:29
Refugiații vor primi din partea Moldovei câte 757 de lei pe lună
Guverul a aprobat astăzi cuantumul ajutorului bănesc acordat refugiațior și beneficiarilor de protecție umanitară în anul 2016. Acesta va avea suma de 757 de lei și 50 de bani.
Refugiații și beneficiarii de protecție umanitară au dreptul să primească ajutor financiar în cazul în care sunt lipsiți de mijloace necesare pentru existență.
Ajutorul este rambursabil, se stabilește pentru o perioadă ce nu depășește 6 luni și se acordă lunar solicitantului din contul alocațiilor MAI.
Banii se acordă doar cu condiția depunerii unei cereri, asumării unui angajament de rambursare a banilor și...în cazul în care statul dispune de bani. Odată ce solicitantul pleacă din Moldova, ajutorul financiar se sistează.
În anul 2010, au fost depuse 53 de asemenea cereri, însă doar 37 au fost adoptate.