Relațiile dintre Rusia și China au ajuns la cel mai înalt nivel, a declarat luni ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei întâlniri la Beijing cu omologul său chinez, Wang Yi, relatează agenția Sputnik.
''Relațiile noastre sunt acum la cel mai înalt nivel", a afirmat Lavrov, exprimându-și speranța în ce privește dezvoltarea cooperării bilaterale ruso-chineze.
La rândul său, Wang Yi a declarat că, în ultimii ani, ministerele de externe din China și Rusia au făcut ''mari eforturi'' pentru aplicarea acordurilor convenite de către liderii celor două țări.
Întâlnirea dintre Serghei Lavrov și Wang Yi a avut loc înaintea reuniunii trilaterale la nivel de miniștri de externe din Rusia, India și China.
Potrivit Ministerului rus de Externe, cei trei miniștri vor discuta despre problemele cele mai acute, inclusiv amenințările la adresa securității globale și dificultățile persistente din economia mondială. Se așteaptă, de asemenea, ca ei să se concentreze pe criza ucraineană, conflictele din Orientul Mijlociu și programul nuclear iranian.