24.03.2015 17:42

Ritmul de creştere economică din zona euro a depăşit estimările ajungând la cel mai ridicat nivel din 2011

Ritmul de creştere economică din zona euro a depăşit estimările în martie, pentru a patra lună consecutiv, ajungând la cel mai ridicat nivel din 2011.

Orice indiciu al unei redresări ar fi o veste bună pentru Banca Centrală Europeană, care a demarat în 9 martie mult aşteptatul program de relaxare cantitativă, menit să redreseze economia zonei euro şi să evite riscul unei spirale deflaţioniste.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a urcat în martie la 54,1 puncte, de la 53,3 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare a companiei Markit, cu sediul la Londra. Indicatorul Markit din această lună se află la cel mai ridicat nivel din mai 2011, potrivit capital.ro. Analiştii se aşteptau la un avans de până la 53,6 de puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei. 'Există indicii că avansul a fost stimulat de măsurile BCE deşi ele au fost lansate într-un moment în care exista deja creştere, în timp ce consumatorii au beneficiat de preţul mai scăzut al ţiţeiului', a declarat Chris Williamson, economist al companiei Markit.

Analiştii consideră că programul BCE de relaxare cantitativă şi declinul preţului ţiţeiului vor stimula economia zonei euro în acest an.

Comentarii