19.01.2015 16:15

România, cu cea mai mare inflație din UE

România are cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, în condiţiile în care, atât în zona euro, cât şi în UE, rata anuală a inflaţiei a coborât până la - 0,2%, și, respectiv - 0,1%, arată datele publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică, notează Agerpres.
Comparativ cu luna noiembrie 2014, inflaţia a scăzut în 26 de state membre, printre care se numără şi România - de la 1,5% până la 1%. Ţările cu cea mai scăzută rată anuală a inflaţiei au fost Grecia, Bulgaria, Spania şi Cipru. Aceasta a rămas stabilă în Suedia şi a crescut doar în Estonia.
Cel mai mare impact de scădere asupra inflaţiei în zona euro a venit de pe urma preţului combustibililor și creșterea preţurilor în sectorul restaurantelor, cafenelelor, chiriilor, precum și a tutunului. Aceasta este prima scădere a inflaţiei în teritoriul negativ înregistrată de UE de la debutul publicării datelor statistice. Dacă această tendinţă se va prelungi, UE va intra într-o perioadă de deflaţie, care va fi marcată de o scădere prelungită a preţurilor şi salariilor.
Pentru a evita acest fenomen şi a relansa creşterea, Banca Central Europeană a adoptat mai multe măsuri de politică monetară, urmând ca în curând să înceapă achiziţionarea de obligaţiuni suverane.

Comentarii