09.02.2015 08:28

România e departe de faliment, însă datoriile cresc

România este una dintre puţinele ţări care au înregistrat o scădere a datoriei raportate la PIB, începând cu 2007, de 7 puncte procentuale, alături de Israel, Egipt, Arabia Saudită şi Argentina, ca urmare a reducerii datoriei companiilor cu 35 de puncte procentuale, potrivit firmei americane de consultanță McKinsey&Company, anunță Mediafax.

În schimb, datoria guvernamentală a României a crescut cu 26 de puncte procentuale din 2007. În ceea ce priveşte datoria consumatorilor, aceasta a crescut cu 1 punct, în timp ce datoria sectorului financiar a coborât cu 4% în intervalul analizat. În ceea ce priveşte nivelul datoriei naţionale raportat la PIB, România ocupă locul 39 în rândul celor 47 de ţări luate în considerare de firma de consultanţă americană. Astfel, datoria României reprezenta 104% din PIB în 2013, la egalitate cu Turcia.

Analiza se bazează pe datele disponibile pentru anul 2007 şi la sfârşitul trimestrului al doilea al anului trecut pentru economiile dezvoltate, în timp ce pentru economiile în curs de dezvoltare, categorie unde a fost inclusă şi România, sunt folosite datele corespunzătoare anilor 2007 şi 2013. Israelul a consemnat cel mai mare declin al datoriei naţionale, de 22 puncte procentuale, fiind urmat de Arabia Saudită, cu o scădere de 14 puncte procentuale, şi de Argentina, cu o reducere de 11 puncte procentuale.

Comentarii