26.02.2015 10:54
România și Portugalia, statele europene cu cel mai mare dezechilibru economic
Comisia Europeană a demarat procedura de dezechilibru macroeconomic pentru România și Portugalia. Cele două țări sunt indenitificate între statele cu cel mai înalt nivel de dezechilibru economic.
Potrivit unui comunicat remis de Comisia Europeană, România înregistrează dezechilibre macroeconomice care necesita monitorizare și acțiuni la nivel de politică. În cursul celor trei programe consecutive cu UE și FMI dezechilibrele externe și interne au fost reduse în mod semnificativ.
Cu toate acestea, riscurile de pe urma situației net negative a investițiilor internaționale și o capacitate redusă de export pe termen mediu necesită atenție. Mai mult, stabilitatea sectorului financiar a fost menținută până acum, dar rămân vulnerabilități externe și interne în sectorul bancar. Potrivit oficialilor europeni, majoritatea statelor europene se confruntă cu această situație. Unele trebuie să accelereze și să intensifice eforturile de reformă, dar și să își reducă deficitele și datoria.
Conform comunicatului, până la mijlocul lunii aprilie se așteaptă ca statele membre să-și prezinte noile programe naționale de reformă și noile programe de stabilitate sau convergență.
Pe baza acestor informații, Comisia va prezenta în luna mai noile recomandări specifice pentru fiecare țară cu privire la cele mai importante priorități care trebuie abordate. În total, 16 țări europene au deschisă procedura de dezechilibru macroeconomic, în diferite faze. Menționăm că, procedura privind dezechilibrele macroeconomice este un mecanism de supraveghere și de aplicare a normelor al cărui obiectiv este preîntâmpinarea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice în cadrul UE.