24.11.2015 15:36

România, piața nr.1 pentru vinurile moldovenești

În scurt timp, Romania ar putea deveni piața nr.1 pentru exportatorii de vinuri moldovenești. Aceasta ar fi rezultatul expoziției „Good Wine”, desfășurate în perioada 20-22 noiembrie, la București. Potrivit directorului Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, la acest eveniment au participat 23 de companii vinicole moldovenești, care au prezentat peste 200 de vinuri pe un stand comun cu brandul „Wine of Moldova”.

Moldova a majorat considerabil exportul de vinuri în România. Directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, Dumitru Munteanu, a specificat că vinurile moldovenești deja au reușit să cucerească inimile românilor, fapt confirmat și în cifre.

Astfel, volumul exporturilor de vinuri moldovenești pe piața României a crescut cu circa 173 la sută faţă de anul trecut. Potrivit lui, în acest ritm, în doar câțiva ani, Romania va deveni piața nr. 1 pentru vinurile de calitate din Moldova.

În prezent, 22 de companii vinicole din țară îşi comercializează vinurile pe piața românească.

Comentarii