14.10.2015 12:57

România vrea să susțină mai multe proiecte energetice

Pe teritoriul României sau a Republicii Moldova ar putea fi amenajate, într-un termen scurt, depozite de gaze naturale în special pentru acoperirea consumurilor de vârf în perioada de iarnă. Despre aceasta au convenit astăzi ministrul Economiei, Stephane Bride și ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri al României, Andrei Dominic Gerea în cadrul unei întâlniri la București.

Cei doi oficiali au discutat despre realizarea proiectelor în sectorul energetic, în special pe segmentul de interconexiuni, așa încât să fie respectați termenii de implementare stabiliți în Memorandumul de Înţelegere, semnat de Guvernul României şi Guvernul RM la 21 mai 2015. Astfel, pe segmentul interconexiunilor electrice, vor fi implementate, într-un termen scurt şi mediu, trei proiecte de interconectare asincronă. Este vorba de instalarea unui convertor la substaţia electrică Vulcăneşti, linia Vulcănești-Isaccea și construcția liniei până la Chișinău. Un alt proiect prevede începerea lucrărilor pentru construcția liniei electrice Străşeni-Ungheni-RO. Iar un al treilea proiect se referă la etapa a doua a lucrărilor pentru linia Ungheni-Bălţi și construcţia liniei electrice Bălţi-Suceava.

În cadrul întâlnirii, oficialii au abordat și subiectul gazelor naturale. Părțile au convenit să analizeze oportunităţile de amenajare a unor depozite de gaze naturale fie pe teritoriul României, fie pe teritoriul Republicii Moldova, în baza unor studii de fezabilitate, în special pentru acoperirea consumurilor de vârf din perioada de iarnă. În acest sens, compania românească ROMGAZ şi-a exprimat interesul privind concesionarea unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare în Republica Moldova.

Comentarii