Cel mai convenabil pentru Rusia ar fi importul fructelor și legumelor din țările fostei Uniuni Sovietice. Declarația aparține unui expert rus, care este de părere că Federația Rusă trebuie să restabilească relațiile comerciale cu Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria și Polonia deoarece este mai ieftin să imporți produsele agricole din aceste țări, decât să le crești în interiorul țării.
În ultima perioadă, Guvernul Federației Ruse promovează politica de înlocuire a produselor de import cu cele fabricate în interiorul țării, ceea ce cu afectează sectorul agricol. Totodată, mai mulți experți sunt de părere că în condițiile în care 65% din teritoriul Federației Ruse este acoperit cu permafrost, un strat de sol care este înghețat mai mereu, este ireal să crești destule produse agricole pentru necesitățile întregii populații din țară.
De această părere este directorul Centrului Internațional pentru Agrobusiness și Securitate Alimentară pe lângă președintele Federației Ruse, Victor Lișcenco, exprimată într-un interviu pentru publicația Pravda, citată de Agora.
Potrivit lui Victor Lișcenco, cel mai convenabil pentru țara sa ar fi importul fructelor și legumelor din țările fostei Uniuni Sovietice, întrucât Rusia este o țară nordică, și este greu să crească diferite culturi. Potrivit lui Lișcenco, în anii 1970 Uniunea Sovietică deja a încercat să construiască în zonele nordice sere olandeze, însă acest experiment s-a dovedit a fi foarte scump. Or, e mai ieftin să imporți produse agricole din serele naturale precum Caucazul de Nord, Republica Moldova, Crimeea, sau Armenia.