15.12.2014 16:22
"S-au evaporat" 5 miliarde de lei de la Unibank
În decurs de o lună de la Unibank ”s-au evaporat” active de aproape 5 miliarde de lei, transmite Mold-street cu referire la Infomarket.
Astfel, dacă pe 31 octombrie curent activele băncii constituiau 8,2 miliarde de lei, atunci la sfârșitul lunii noiembrie au mai rămas 3,4 miliarde de lei.
De asemenea, s-au comprimat de trei ori depozitele deținute de bancă, de la 7,3 miliarde la 2,7 miliarde de lei. Conducerea Unibank nu a comentat, deocamdată, care este cauza acestor schimbări.
Anterior, acestă instituție financiară a avut o evoluție spectaculoasă la capitolul active, depozite și credite, mai menționează sursa.