Uniunea Europeana, dar şi Statele Unite ale Americii au ameninţat că vor extinde sancţiunile la adresa Rusiei, dacă aceasta nu va contribui activ la soluţionarea crizei din estul Ucrainei. În special este vorba de penalităţi mult mai dure, care să atingă industria energetică a Rusiei, aceasta reprezentând aproximativ un sfert din economia țării. Se pare, însă că astfel de acțiuni ar putea avea efectul bumerangului. Sancţiunile ar lovi la fel de dur si Europa, se arată într-un raport semnat de specialiști în economie pentru publicația Moody’s Analytics.
În opinia lui Henning Esskuchen, şeful departamentului de cercetare pentru Europa Centrală şi de Est, dependenţa Europei de energia din Rusia reprezintă cel mai mare pericol pentru regiune, în contextul în care criza continuă.
Dintre statele membre ale UE, cele care se află mai aproape de Rusia din punct de vedere geografic sunt dependente într-o mai mare măsură. „Bulgaria va fi cel mai puternic afectată, în condiţiile în care aceasta îşi importă tot gazul natural din Rusia. Italia şi Germania sunt mai puţin vulnerabile, deoarece ambele ţări şi-au diversificat sursele de aprovizionare” se mai arată in raportul citat de Indepentent. Fost satelit sovietic, Slovacia, care importă 83,5% din gaze din Rusia este, de asemenea, expusă într-o mare măsură. Ungaria se află într-o situaţie similară – aceasta importă peste trei sferturi din gaz, în totalitate din Rusia.
„Din estul Europei, doar Romania are o producţie internă suficientă pentru a rezista unei sistări a livrărilor de gaze din Rusia fără perturbări”, se mai menționează în raport.