24.02.2016 11:50

Şase candidaţi la funcţia de guvernator al BNM, admişi la concurs

Dosarele celor nouă candidaţi la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei au fost examinate de Comisia de concurs. Membrii Comisiei au stabilit că un candidat urmează să completeze dosarul de participare la concurs cu toate actele necesare, iar doi candidaţi urmează să probeze experienţa de cel puţin 10 ani în domeniul financiar sau monetar. Alte şase dosare au fost admise la concurs, transmite IPN.

Comisia a stabilit ca informaţiile suplimentare să fie prezentate până vineri, 26 februarie, astfel încât la începutul săptămânii viitoare să fie organizate interviurile de selectare. Totodată, din considerentul că o parte din candidaţi se află peste hotare, modalitatea de desfăşurare a interviului de selectare urmează a fi de tip videoconferinţă sau telefonic cu cei ce nu vor putea reveni pentru interviu. În baza acestor interviuri, Comisia va selecta un candidat pe care îl va propune preşedintelui Parlamentului pentru a fi prezentat în plenul legislativului.

„Această acţiune de colectare a dosarelor arată clar că Republica Moldova are concetăţeni plecaţi peste hotare cărora le pasă de ţară, tineri care au plecat de mai mulţi ani, dar care sunt gata să revină pentru a-şi aduce contribuţia la dezvoltarea ţării, ceea ce e de apreciat. Suntem plăcut surprinşi să vedem calificarea moldovenilor plecaţi peste hotare şi dorinţa lor de a reveni, chiar dacă veniturile sunt mult mai mici faţă de ceea ce ar fi câştigat ca oportunităţi peste hotare”, a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, după şedinţa Comisiei.

„Comisia şi-a fixat obiectivul ca până vineri să stabilească criteriile de evaluare şi punctajul pentru întrebările care urmează a fi adresate în cadrul interviului de selectare. Este propunerea venită din partea colegilor din mediul asociativ şi este îmbucurătoare această expertiză pentru a face mult mai transparent şi mai obiectiv procesul de evaluare a candidaţilor”, a menţionat Ştefan Creangă, preşedintele Comisiei pentru selectarea candidatului la funcţia de guvernator al Băncii Naţionale a Moldovei.

Pentru concurs şi-au depus dosarele nouă candidaţi: Roman Cernâşev, Vadim Brânzan, Sergiu Cioclea, Serghei Melnik, Valeriu Chiţan, Victor Timotin, Gheorghe Dimitrov, Sergiu Iachim şi Vladimir Munteanu.

www.ipn.md

Comentarii