19.11.2014 15:51
SECURITATEA ECONOMICĂ, PROBLEMA PRINCIPALĂ PENTRU MOLDOVA
62% din populație nu este mulțumită de actuala situație economică a țării, arat[ datele barometrului Opiniei Publice noiembrie 2014. Ponderea persoanelor nemulțumite este în creștere cu 7% față de barometrul precedent. Doar fiecare al patrulea respondent percepe o îmbunătățire a situației economice în prezent, în special tinerii și persoanele cu nivelul veniturilor înalt.
Securitatea economică continuă să fie problema principală pentru Republica Moldova.
Potrivit datelor BOP pe luna noiembrie 2014, 43% din populație consideră că situația economică actuală a rămas neschimbată comparativ cu anul trecut. În același timp, 27% susțin că situația s-a înrăutățit, ponderea acestora fiind în scădere cu 5% față de datele sondajului precedent.
Marea majoritate a populației (peste 3/4) continuă să fie nemulțumită de activitatea conducerii țării în domeniile principale ale vieții sociale: salarii (89%), pensii (88%), combaterea corupției (88%), locuri de muncă (87%) și nivelul de trai (84%).
Referindu-ne la perspectivele pentru anul viitor ale economiei, studiul relevă că ponderea persoanelor optimiste a crescut semnificativ de la 25% la 39% față de barometrul precedent, în timp ce 29% consideră că aceasta va rămâne neschimbată. 17% din populație privesc cu pesimism spre viitor.
Cercetarea a fost realizata de Centrul de analize si Investigatii Sociologice, pe un eșantion de 1109 persoane din 84 localități.