05.04.2016 14:44
Serviciile vamale ale Moldovei și Rusiei vor extinde cooperarea
Republica Moldova și Federația Rusă vor extinde cooperarea în domeniul vamal.
Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii ambasadorului Moldovei în Rusia, Dumitru Braghiș, cu șeful Serviciului Federal Vamal al Rusiei, Andrei Belianinov.
Potrivit Ambasadei Moldovei în Rusia, în cadrul întrevederii părțile au examinat principalele aspecte ale cooperării moldo-ruse în domeniul vamal, atît la nivel bilateral, cît și în cadrul CSI. În context s-a menționat cooperarea eficientă între serviciile vamale ale celor două țări, în particular, schimburile regulate de informații privind comerțul reciproc și analizarea comparativă a datelor statistice vamale.
Interlocutorii au discutat și despre numărul de puncte vamale prin care agenții economci moldoveni pot trece procedurile vamale la exportul de mărfuri în Rusia.
Părțile au subliniat necesitatea continuării unei conlucrări strînse între serviciile vamale, ceea ce va asigura respectarea legislației vamale și va accelera circulația mărfurilor între cele două state.
La finalul întrevederii, Andrei Belianinov l-a invitat pe noul director general al Serviciului Vamal al Moldovei, Vitalie Vrabie, să efectueze în timpul apropiat o vizită de lucru la Serviciul Vamal al Rusiei.