31.05.2016 10:18
Ședință de urgenţă la Transporturi: reparația unui drum național întîrzie
Ministrul Transporturilor al RM, Iurie Chrinciuc, a convocat o şedinţă de urgenţă cu participarea reprezentanților companiei care execută lucrările de construcție și reconstrucție a drumului M3 Chișinău-Cimișlia-Vulcănești-frontiera cu România.
În cadrul unui control inopinat, șeful de la Ministerul Transporturilor și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu prestația companiei SC Pa&Co International, a proiectanților și cea a inginerilor in procesul de reconstruire a drumului, constatînd că realizarea proiectului pe segmentul Ciumai-Vulcănești rămîne serios în urmă față de termenele stabilite.
Astfel, a fost luată decizia ca la 1 iunie să fie convocată o ședință de urgenţă în această chestiune.
În afară de aceasta, în zona localităţii Congaz, au fost depistate problemelor legate de scurgerea apelor pluviale, dar și în ceea ce priveşte locurilor de staționare pentru vehiculele de ruta care sînt implicate in transportul regulat de pasageri.