25.05.2015 11:22
Staţie de apă demineralizată de 4,75 milioane euro la Galaţi
Investiţia a costat 4,75 milioane euro şi a fost făcută de către Combinatul siderurgic din Galaţi. Noua staţie de apă demineralizată, de ultimă generaţie, a fost pusă în funcţiune, a anunţat luni directorul de comunicare al companiei, Dorian Dumitrescu.
Staţia utilizează tehnologia de osmoză inversă şi cuprinde cinci unităţi operaţionale, care asigură un volum de apă demineralizată de 550 metri cubi/oră, suficient pentru consumul curent. Apa demineralizată este un fluid important pentru procesele tehnologice, utilizat la producerea aburului pentru turbosuflante şi pentru diverse procese tehnologice la Oţelărie, precum şi la Decapare, informeză Agerpres.
Directorul general al combinatului, Bruno Ribo, a declarat: “Noul echipament ne permite să ne consolidăm independenţa în asigurarea materiilor prime necesare operaţiunilor noastre. De asemenea, investiţia va contribui la scăderea costurilor de producţie, având un impact pozitiv asupra operaţiunilor şi proceselor noastre tehnologice, sprijinind, astfel, creşterea eficienţei unităţii. Pe o piaţă internaţională foarte competitivă, unde activează companii care au costuri mai mici cu materiile prime, politica de reducere a costurilor asigură competitivitatea activităţii şi viitorul operaţiunilor noastre”.
Investiţia face parte din Proiectul “Energize”, care are scopul de a reduce consumul de energie cu 15%, în următorii cinci ani şi care acoperă o gamă largă de domenii.