11.05.2015 07:43

Străinii vor plăti taxă de drum în Germania

Parlamentul german aproba controversata taxa de drum pentru straini, in pofida opozitiei Bruxelles-ului. Astfel, începând cu anul viitor, oricine va dori să meargă pe celebrele autobane fără limită de viteză va avea de ales între un abonament de zece euro pentru zece zile şi unul de 22 de euro, pentru două luni.

Bundesrat, camera superioara a Parlamentului german, a aprobat vineri un act normativ validat deja de Bundestag, camera inferioara a legislativului german, si care prevede introducerea, în cursul anului 2016, a unei vignete anuale pentru autostrăzile și drumurile naționale.
Valoarea acestei vignete depinde de vârsta vehiculului, capacitatea motorului și anumite criterii de mediu și poate ajunge până la 130 de euro.Taxa a fost contestată de mai mulţi reprezentanţi ai landurilor germane, care se tem că turiştii vor evita să mai vină în Germania. Cei mai vehemenţi au fost oficialii din regiunile de graniţă ale Republicii Federale, dar şi politicienii ecologişti.

Cu toate acestea, autorităţile de la Berlin consideră că noua taxă va aduce aproape 500 de milioane de euro pe an la bugetul federal. In decembrie anul trecut, conservatorii cancelarului german Angela Merkel si social-democratii au convenit, dupa saptamani de negocieri, introducerea unei taxe de autostrada pentru soferii straini, relateaza Bloomberg.
Planul a fost primit cu nemultumire de soferii din tarile vecine, care au spus ca Germania submineaza libera circulatie. Rămâne de văzut dacă planul autorităților germane nu se va lovi de opoziția Comisiei Europene, îngrijorată de posibilitatea ca șoferii străini să fie discriminați în raport cu cei germani.

Comentarii