10.06.2015 14:32

Sute de localităţi din țară vor beneficia de fonduri pentru reparaţia drumurilor intravilane

Sute de localităţi din țară vor beneficia de fonduri pentru reparaţia drumurilor intravilane. Aceasta ca urmare a unor modificări și completări la Fondul Rutier pentru anul 2015, aprobat astăzi de Guvern.

Potrivit documentului, pentru lucrările de reparaţie a drumurilor de acces la instituţiile de menire socială din sate şi oraşe, au fost alocate 452 de milioane de lei. Astfel, după consultările cu administraţiile publice locale, a fost elaborată și o listă cu 707 obiective care vor beneficia de reparaţie. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari a menționat că
prioritare vor fi reparația drumurilor de acces spre școli, centre medicale și alte obiecte sociale.

Fondul Rutier pentru anul 2015 este de peste 1 miliard 523 mln lei, în creştere cu 159,5 milioane de lei faţă de anul trecut. Reamintim că, fondul rutier este utilizat pentru finanţarea întreţinerii, reparaţiei şi reconstrucţiei drumurilor publice naţionale şi locale, administrării și proiectării drumurilor publice, dar şi pentru procurarea tehnicii şi utilajului necesar întreținerii drumurilor.

Comentarii