26.10.2015 14:52

Tăiem salariile directorilor instituțiilor publice?

Directorii instituţiilor publice ar putea rămâne cu salarii mai mici. Un proiect de lege în acest sens este propus spre dezbateri de către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Documentul prevede că salariul directorilor instituţiilor de stat ar trebui să fie de cel mult trei ori mai mare decât salariul mediu acordat unui angajat.

În prezent, salariul directorilor este mărit de trei sau chiar cinci ori față de salariul mediu lunar în ansamblu pe instituţie, transmite IPN.

Proiectul de lege se referă la autorităţile şi instituţiie publice, inclusiv la cele cu statut de întreprindere de stat, de reglementare, certificare, supraveghere, monitorizare sau control, cu autonomie financiară sau nonprofit.

Astfel, potrivit inițiativei legislative, în cazul în care salariul mediu pe instituţie constituie 12.500 lei, salariul maxim posibil al directorului va constitui 37.500 lei, iar dacă salariul mediu constituie 3.500 lei, salariul maxim al directorului - 10.500 lei, leafa fiind aceiași și pentru viceprim-ministru.

Autorii proiectului şi-au motivat inițiativa prin faptul că în instituţiile de stat nu activează personal cu calificare joasă cu o leafă mică, ci doar specialişti de calificare înaltă (experţi, inspectori). Astfel, decalajul dintre nivelul lor de salarizare şi al salariului directorului în proporţie de 1:5 nu are temei obiectiv.

Totodată, Ministerul Muncii propune limitarea indemnizaţiei lunare pentru angajații în organele publice, de la trei salarii minime pe ţară la unul.

Comentarii