Pedepse tot mai dure pentru chișinăuieni care au datorii la căldură. Circa 2500 de datornici nu-și vor putea perfecta paşapoartele până când nu vor achita toate facturile la energie termică. O decizie în acest sens a fost solicitată de administraţia S.A. „Termocom” care se află în procedură de faliment.
Potrivit administrației „Termocom”, în temeiul prevederilor Codului de Executare al Republicii Moldova, executorii judecătoreşti sunt în drept să solicite şi să aplice și alte interdicţii, precum restricţionarea dreptului a părăsi ţara, înstrăinarea mijloacelor de transport şi a bunurilor imobile aflate în proprietatea debitorilor.
Precizăm că în prezent, 63 969 apartamente din mun. Chişinău înregistrează restanţe de plată pentru energia termică consumată.