01.10.2014 14:45

UCRAINA VA OFERI MAI PUȚINĂ ENERGIE ELECTRCĂ PENTRU MOLDOVA

Ucraina a livrat Republicii Moldova, în ianuarie-august curent, 570,5 milioane KWh de energie electrică sau cu 50,1% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2013, informează NOI.md.

Per ansamblu, în perioada de referință Ucraina a redus exportul de energie electrică cu 4,1% . După volumul importului de energie electrică din Ucraina, Moldova a ocupat locul 4, după Ungaria, Belarus și Polonia.

Potrivit experților, reducerea de două ori a livrărilor de energie electrică din Ucraina către Moldova este cauzată nu doar de faptul că țara vecină a micșorat producția de energie electrică pe fundalul problemelor legate de cărbune în Donbas, dar și în legătură cu faptul că anul trecut Ucraina a majorat brusc exportul de energie electrică în Moldova după sistarea livrărilor de la Centrala de la Cuciurgan, iar baza de comparație rămîne înaltă.


"Totuși, reducerea volumului livrărilor de energie electrică din Ucraina nu prezintă riscuri pentru Moldova, pentru că Centrala Electrică Moldovenească este în stare să acopere toate necesitățile sale de curent", a declarat pentru presă vicepremierul, ministrul Economiei Andrian Candu.

Potrivit lui, nu există nici un risc pentru Moldova, deoarece Centrala Electrică Moldovenească poate acoperi integral necesitățile de curent ale țării, chiar și în condițiile sistării livrărilor din Ucraina. Ministrul a menționat că aproximativ 20% din necesitățile de energie electrică sunt acoperite din contul producției proprii care în caz de necesitate poate fi majorată din contul creșterii volumului producției de la CET-1, CET-2 și alte companii din complexul termoenergetic al țării.

Comentarii