Uniunea Europeană va pregăti, în decurs de o săptămână, o nouă listă cu persoane care vor fi supuse unor sancțiuni în legătură cu criza din Ucraina, a declarat ieri șefa diplomației europene, Federica Mogherini, transmite agenția DPA, citat de Agerpres.
Într-o conferință de presă care avut loc după reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor de externe din UE, Federica Mogherini a explicat, potrivit AFP, că Uniunea Europeană va adăuga, la începutul lui februarie, nume noi pe lista sa neagră cu persoane sancționate pentru implicarea lor în conflictul din Ucraina și va pregăti ''noi măsuri''.
Miniștrii europeni de externe au decis, de asemenea, prelungirea cu șase luni, până în septembrie, a sancțiunilor punctuale adoptate în martie 2014 Decizia definitivă privind sancțiunile va fi luată la viitoarea reuniune a miniștrilor de externe din țările UE, care va avea loc pe 7 februarie.
Ministrul rus finanțe Anton Siluanov evaluat pierdere a economiei ruse de pe urma sancțiunilor occidentale și scăderii prețurilor petrolului la 200 miliarde de dolari. Cel mai mare impact asupra economiei rusești o are, tituși scăderea prețurilor la petrol, portivit lui Siluanov, pe când sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au adus o pierdere de aproximativ 40-50 de miliarde de dolari, scrie RBC.