16.01.2015 12:16

UE oferă LICENȚE pentru EXPORTUL DE CEREALE

Uniunea Europeană a eliberat numai săptămâna aceasta licențe de export pentru 533 de mii de tone de grâu. Cu toate acestea, numărul total al licențelor emise pentru sezonul 2014 - 2015 este de 15,3 milioane de tone, fiind sub nivelul de 15,9 milioane tone destinat în perioada similară a anului trecut, notează Agerpres.ro.

În cursul acestei săptămâni, Uniunea Europeană a mai eliberat licențe pentru exportul a 179 de mii de tone de orz și licențe pentru exportul a 119.000 tone de porumb.

Pentru orz aceasta înseamnă un volum de export de 4,5 milioane tone, mai puțin comparativ cu 4,8 milioane tone anul trecut, iar pentru porumb, volumul de export va fi de 1,5 milioane tone pentru acest sezon comparativ cu 2,1 milioane tone anul trecut.

Joi seara, prețul grâului pe piața europeană era în creștere cu 0,5%, sau în euro, până la 193 de euro pentru o tonă, ca urmare a deprecierii monedei europene și a anunțului că Egiptul a cumpărat grâu din Franța. Menționăm că, moneda euro a coborât, joi, la cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, în raport cu dolarul, în condițiile în care piețele valutare au fost luate prin surprindere de decizia Băncii Naționale a Elveției, care a renunțat la pragul minim de 1,2 franci pentru un euro.

Cu toate acestea, deprecierea monedei euro, precum și competiția redusă din partea unor exportatori ca Rusia și Ucraina, a determinat firma de consultanță Strategie Grains să își îmbunătățească estimările privind exporturile UE de grâu moale în acest sezon.

Comentarii