28.11.2014 16:12

UTM BENEFICIAZĂ DE UN CENTRU MODERN DE VINIFICAȚIE

La Universitatea Tehnică din Moldova a fost inaugurat un centru modern de cercetări în vinificaţie. Centrul a fost dotat cu un aparat unic în Moldova, în valoare de 200 de mii de euro, cu ajutorul căruia se poate determina dacă vinurile au fost falsificate, dacă acestea conțin microtoxine, precum și adaosuri pentru intensitatea culorii sau conținutul de amoniac.

Prim-ministrul, Iurie Leancă, present la eveniment a declarat că produsele vitivinicole constituie circa o pătrime din totalul exporturilor noastre. Sunt cifre care obligă sporirea calității vinurilor, aplicarea metodelor moderne în procesul tehnologic și educarea tinerilor calificaţi care să poată dezvolta industria.


Potrivit unui comunicat de presă emis de Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului, lansarea Centrului face parte din programul „Filiera Vinului”, finanţat de Banca Europeană de Investiţii. Proiectul de reparare și dotare cu echipamente noi a laboratoarelor a costat circa 2.700 milioane de euro.

Comentarii