24.11.2016 07:16
În Moldova a fost deschis primul laborator de testare a biocombustibililor solizi
Miercuri, în cadrul Universităţii Agrare, a fost deschis primul laborator din Moldova de testare a biocombustibililor solizi.
Laboratorul a beneficiat de echipament modern în valoare de circa 100 mii euro din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă.
Organizatorii Proiectului au relatat pentru că datorită noului echipament, producătorii vor putea să demonstreze calitatea biocombustibilului plasat pe piaţă, iar consumatorii - să fie siguri de produsul achiziţionat. Certificarea calităţii biocombustibililor va fi obligatorie începând cu 25 martie 2017, potrivit Legii privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.
La inaugurarea laboratorului, managera unei companii producătoare de brichete din oraşul Bălţi, Ludmila Abramciuc, a spus că "acreditarea acestui laborator va permite producătorilor de biocombustibil să-şi plaseze pe piaţă marfa certificată şi, respectiv, să stabilească un preţ în funcţie de calitatea produsului. Laboratorul va fi un instrument de stimulare a antreprenorilor să producă brichete/pelete de calitate mai superioară. În plus, şi oamenii vor fi mai siguri în alegerea lor".
"Laboratorul de biocombustibili solizi realizează testarea biocombustibililor solizi prin stabilirea tuturor indicilor calitativi prevăzuţi de standardele ISO şi normele ENPlus", susţine şeful laboratorului, Grigore Marian.
Fiecare lot de biocombustibil plasat pe piaţă trebuie să conţină informaţii privind ţara de origine, data fabricării, termenul de valabilitate, dimensiunea, puterea calorifică, precum şi conţinutul de cenuşă, umiditate, aditivii şi conţinutul de azot, clor şi sulf. Toţi aceşti parametri, indicaţi pe etichetă, trebuie să fie confirmaţi de către vânzător/producător prin raportul de încercări emis de laboratorul de testări acreditat în Republica Moldova.
În prezent, peste 190 de grădiniţe, şcoli şi centre comunitare din ţară au instalate centrale termice pe biomasă din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. De asemenea, o mie de familii îşi încălzesc casele cu energie verde datorită Programului de subvenţionare demarat de Proiectul Energie şi Biomasă.
În anul 2015, 13% din energia consumată în Republica Moldova provenea din surse regenerabile, iar 92% din energia regenerabilă - din biocombustibil solid. Către anul 2020, Republica Moldova şi-a propus ca 17% din consumul total de energie să fie din surse regenerabile.