31.10.2016 14:00

Piaţa valutară nu a reacţionat nicicum la rezultatele alegerilor

Piaţa valutară a Moldovei nu a reacţionat în niciun fel la rezultatele alegerilor directe ale preşedintelui, care au avut loc duminică, 30 octombrie.

Luni, situaţia pe piaţă a fost una stabilă, fără reacţii din partea participanţilor.

"La sfîrşitul săptămînii trecute, prin tranzacţiile şi cererile lor, două bănci mari "au tras" cursul valutelor importante, depreciind leul moldovenesc, iar luni situaţia a revenit înapoi. Astăzi, dolarul american este cumpărat în medie cu 19,9820MDL, iar vînzările au scăzut pînă la nivelul de 20,08-20,10 MDL:$1", a menţionat un interlocutor al agenţiei Infotag.

Întrebat despre tendinţele ce domină în rîndul dealerilor, participantul profesionist al pieţei a spus că "nu se atestă niciun fel de tendinţe".

Referindu-se la zvonurile că pe piaţă s-ar atesta "o insuficienţă" de lei moldoveneşti, dealerul unei bănci a spus că oferta de valută a fost din partea persoanelor fizice, care au cumpărat activ şi euro, şi dolari la sfîrşitul săptămînii trecute.

"Însă imediat ce cursul monedei euro a depăşit 21,90 MDL:1 euro, cumpărările de valută au scăzut brusc şi, din acest motiv, a scăzut şi oferta de lei la casele de schimb valutar", a explicat sursa.

Solicitat să comenteze acţiunile Băncii Naţionale (BNM) pe piaţă, interlocutorul a spus că la începutul săptămînii trecute dealerii săi au ieşit pe piaţă cu vînzări de valută în limitele cîtorva milioane, însă ulterior nu au fost niciun fel de intervenţii din partea BNM.

"Probabil că BNM vede "poziţiile valutare" ale băncilor, care sînt supraîncărcate, şi înţelege că băncile au suficientă valută pentru a satisface cererea ei pe piaţă", a menţionat dealerul, care presupune că BNM-ului îi convine un asemenea curs al monedei naţionale în raport cu dolarul SUA şi euro.

Referindu-se la rezultatele alegerilor preşedintelui, unii dealeri au atras atenţia la "apatia tinerilor alegători, în special, a reprezentanţilor clasei de mijloc", care pur şi simplu nu au venit la secţiile de votare.

"Ei au acceptat axioma că democraţia înseamnă să ți se ofere posibilitatea să alegi pe cel care îți este propus", a remarcat unul dintre dealeri.

Întrebaţi dacă piaţa ar putea să se învioreze după 7 noiembrie, cînd Consiliul Directorilor FMI va aproba Programul de cooperare cu Moldova şi BNM, unii interlocutori au presupus că, pînă la învestirea noului preşedinte în ţară, hotărîrea Fondului poate fi amînată "pînă la clarificarea totală a situaţiei".

SURSA

Comentarii