18.09.2014 09:17

VALOAREA MINIMULUI DE EXISTENŢĂ (SEMESTRUL I, 2014)

Minimul de existenţă din ţara noastră nu acoperă nici jumătate din strictul necesar al oamenilor. Conform datelor Biroului Național de Statistică, în prima jumătate a anului curent, minimul de existenţă a constituit în medie pe lună pentru o persoană 1667,7 lei, fiind în creştere faţă de perioada similară a anului trecut cu 3,7%. Din aceşti bani o familie îşi poate asigura coşul minim alimentar, strictul necesar din mărfurile industriale, și îtreținerea. Conform datelor prezentate de BNS, minimul de existenţă înregistrat pentru populaţia din oraşe mari precum municipiul Chişinău şi Bălţi a constituit în jur de 1800 lei sau cu 11,3% mai mult comparativ cu mediul rural unde minimul de existență este de 1600 lei. Pe categorii de populaţie, valoarea maximă a coșului minim de consum revine populaţiei în vârstă aptă de muncă şi în special bărbaţilor - în medie 1900 lei pe lună, comparativ cu 1600 lei în cazul femeilor. Minimul de existenţă pentru copii constituie în medie 1500 lei lunar, cu o diferenţiere a acestui indicator în dependenţă de vârsta copilului. Nivelul maxim de acoperire al minimului de existenţă pentru populaţia aptă de muncă a fost atins de salariaţii din sectorul informaţii si comunicaţii, iar cel minim în cazul salariaţilor din agricultura, silvicultura şi pescuit.

Comentarii