11.09.2015 08:56

Veste bună pentru fermieri: a fost lansat programul IFAD

Începând de astăzi, ferimierii vor putea depune dosarele pentru a obține investiții din proiectul IFAD, care vizează procurarea tehnicii și utilajului agricol aplicat la tehnologia de prelucrare minimă a solului No-Till și Mini-Till. Dosarele se depun la Secțiile/serviciile teritoriale AIPA până pe 31 noiembrie 2015.

Programul a fost lansat în baza Acordului Subsidiar între Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) și Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP-IFAD).

În baza acordului individual de acordare a granturilor, AIPA va semna un contract cu beneficiarul privind acordarea grantului, cu mențiunea că UCIP-IFAD este în drept să monitorizeze în următorii 3 ani impactul investiției efectuate de beneficiar cu suport din grant. Limita granturilor este de 200 mii USD, iar cererile de acordare a sprijinului financiar se vor acorda conform principiului – primul venit, primul servit.

Pentru mai multe detalii accesați pagina web http://aipa.gov.md/ rubrica ”Subvenționarea tehnicii agricole din surse IFAD”.

Comentarii