07.10.2015 13:08

Vineri începe concursul pentru selectarea guvernatorului

Comisia pentru selectare a candidaturii la funcția de guvernator al BNM este funcțională. Astăzi, a fost ales comitetul de conducere și aprobat Regulamentul de funcționare a Comisiei.

Funcția de președinte al respectivei comisii i-a fost atribuită deputatului Ștefan Creangă, care mai este și Președinte al comisiei Economie, Buget și Finanțe, iar cea de secretar - Ludmilei Cobzari, decan al Facultății Finanţe de la ASEM. Comisia și-a propus să lucreze într-un termen restrâns, astfel încât la următoarea ședință să fie votat și Regulamentul privind defășurarea concursului de selectare a guvernatorului și, cel mai important, publicat nunțul pentru începerea concursului public.

”Fondul Monetar a înaintat anumite sugestii în parte ce ține de criteriile după care urmează să fie selectat guvernatorul BNM. Acestea sunt foarte simple: el trebuie să fie apolitic, profesional etc”, - a declarat pentru presă președintele Comisiei Ștefan Creangă.

Pe lângă aceasta, comisia a analizat și practica altor țări. ”Am făcut apel și la ședința anterioară de a primi propuneri din partea oricărei persoane interesate. Evident, trebuie să fie o persoană cu abilități bune în domeniul macroeconomic și financiar-bancar”, - a menționat membru al Comisiei și expert de la IDIS ”Viitorul” Sergiu Gaibu.

Reamintim că guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu a demisionat la data de 21 septembrie, cu o zi înainte de venirea FMI la Chișinău. Legea BNM prevede că un candidat poate fi propus Parlamentului pentru numire în funcția de guvernator al băncii centrale nu mai mult de două ori în decursul unui an. Următoarea ședință a Comisiei pentru selectarea candidaturii guvernatorului va avea loc vineri.

Comentarii