05.12.2014 10:45

VOLUMUL ACTIVELOR BEM A CRESCUT SPECTACULOS

În luna octombrie Banca de Economii a reușit o performanță de invidiat pentru multe alte instituții bancare din țară. BEM a surclasat Victoriabank în topul băncilor după volumul activelor și a trecut pe locul trei, devenind astfel parte a primelor trei cele mai mari bănci din țară. Datele se conțin în cadrul unei analize realizate de Agora.

În ultima jumătate de an Banca de Economii a înregistrat cea mai mare creștere a bilanțului din sistemul bancar autohton, „îmbogățindu-și” activele cu aproape un sfert în luna octombrie față de cât valorau acestea în luna aprilie curent.

Dacă majorarea activelor în ansamblu pe sistem în această perioadă a fost de 6%, existând și patru bănci care au mers chiar pe scădere, Banca de Economii a crescut cu tocmai 24% timp de jumătate de an, sau în mediu cu 6% lunar.


11,7 mld. lei constituie valoarea bilanțului Băncii de Economii, conform ultimilor cifre oficiale, din 31 octombrie 2014, aceasta fiind nu atât de departe de prima bancă din țară după volumul activelor, Moldova-Agroindbank, care are doar cu 3 mld. lei mai mult.

Din 14 bănci existente în Moldova, BEM deține astfel puțin peste 7% din totalul de active. Dar,ce atrage atenția, mai mult de o treime din activele băncii sunt oferite nu în serviciul populației din țară, nu agenților economici din țară, ci unor bănci străine, mai notează Agora.md

Comentarii