05.02.2016 09:42
Volumul exporturilor a scăzut cu 16%
Criza economică din Moldova s-a extins și asupra comerțul exterior. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2015 volumul exporturilor Republicii Moldova au scăzut esențial, cu aproape 16 la sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, pe parcursul anului trecut, exporturile de mărfuri au totalizat 1.966 milioane de dolari americani, volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2014 cu 15,9%. Importurile de mărfuri, de asemenea, au fost în scădere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut și au constituit aproximativ 4 miliarde de dolari americani. Astfel, decalajul considerabil în evoluția exporturilor şi importurilor a determinat acumularea unui deficit al balanței comerciale în valoare de puțin peste 2 miliarde de dolari americani, cu 32,2% mai mic față de cel înregistrat în anul 2014.
În anul 2015 exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au înregistrat o cotă de 61,9%, în creștere față de anul trecut. Cât despre țările CSI, acestea au fost prezente în exporturile Moldovei cu o pondere de 25% - în scădere cu 6,4 la sută.