22.09.2015 07:57
Vom avea sau nu lapte moldovenesc?
Producătorii autohtoni de lactate pierd aproximativ 30% din piața de desfacere moldovenească din cauza produselor ucrainești de import. Întreprinderile bat alarma. Producătorii declară că rentabilitatea ramurii constituie nu mai mult de 2% iar despre dezvoltare, nici nu poate fi vorba.
După introducerea embargoului de către Federația Rusă, în iulie 2014, pentru lactatele de producție ucraineană, marfa, care s-a dovedit a fi chiar mai ieftină decât cea autohtonă, a invadat piața moldovenească.
Despre aceasta a povestit pentru MBC Directorul executiv al Asociației Naționale a Producătorilor de Lapte Carolina Linte. ”Mereu am avut relații bune cu producători ucraineni. Însă acum Ucraina încearcă să exporte în Moldova produse cu termenul de valabilitate mic, faptul pe care s-au axat producătorii noștri. Noi lucrăm cu rentabilitatea de 1-2%, dar totuși încercăm să menținem locurile de muncă și să nu închidem întreprinderile. Când ai făcut deja câteva investiții, nu mai poți să-ți închizi afacerea”, - a spus ea.
Situația este cu atât mai complicată, cu cât unele rețele comerciale aparțin companiilor ucrainene.
”Nu putem exporta în Ucraina, deoarece ea nu este competitivă după preț, - continuă Carolina Linte. - Nici nu putem exporta în țările Uniunii Europene, deoarece nu avem semnate toate acordurile care ne-ar permite să comercializăm produse de origine animală în UE. Astfel, neavând exporturi și cedând 30-40% din piață producătorilor din Ucraina și Belarus, noi nu putem să ne dezvoltăm”.
Asociația Producătorilor de lactate insistă ca să fie introduse taxe vamale și bariere netarifare pentru producția de import. Ministerul econoomiei declară că, în principiu, este gata să ia astfel de măsuri, doar că așteaptă de la companiile producătoare o informație concretă cu privire la pierderile pe care le suportă acestea.
”Noi suntem doar la etapa de investigare, - a afirmat într-un interviu cu MBC viceministru al Economiei Octavian Calmîc. - Dacă vom obține dovada asupra faptului că agenții noștri economici au pierderi, vom aplica toate măsurile necesare pentru pentru a-I compensa. La fel, vom face anumite excepții de la regimul de comerț liber. Acum, însă, ne aflăm doar în perioada de investigare”.
De asemenea, la nivel de proiect este și cerința ca producătorii, atât cei autohtoni, cât și cei străini să plaseze pe ambalaje informația cu privire la produs în limba română.
”Dacă este folosit praful de lapte, el trebuie să fie indicat pe ambalajul produsului. Pentru moment, regulamentul care există în Republica Moldova nu reflectă acest fapt. Deaceea noi vom pune accentul pe o informare mai bună a consumatorului despre materia primă care a fost utilizată la producerea acestor mărfuri”, - a mai adăugat Calmîc
Această măsură va limita accesul produselor lactate ucrainești pe piața noastră, deși va aduce cu sine și probleme pentru producătorii autohtoni. Cu toate acestea, măsurile menționate ar putea fi utile doar pe termen scurt. Pentru o adevărată redresare, ramura are nevoie de credite preferențiale și de o stabilitate pe piața valutară - obiective mai greu de realizat.