07.04.2016 14:44
Banca Mondială şi-a anunţat prognozele economice pentru Moldova
le vor rămâne la un nivel scăzut, presiunile inflaţioniste vor persista, iar cel puţin pe termen scurt, piaţa de muncă nu se va redresa, spun experţii de la instituţia internaţională.
Pentru 2016, se aşteaptă ca deficitul bugetar să crească până la 3,2 la sută din PIB, iar nivelul sărăciei va rămâne la 41%.
„Ceea ce vedem noi acum în economia Republicii Moldova este preţul pe care îl plătiţi pentru frauda din sectorul bancar. Atestăm o încredere a investitorilor la cel mai scăzut nivel, mai pesimist decât a fost vreodată, iar motivul este că oamenii de afaceri încă nu au încrederea deplină că autorităţile vor lupta cu fenomenul corupţiei”, a declarat astăzi directorul Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer.
„Când vom fi siguri că nu vor mai exista fraude în sectorul bancar şi că aceste practici vor rămâne în trecut, atunci Banca Mondială împreună cu Fondul Monetar Internaţional va relua asistenţa financiară”, a adăugat directorul Băncii Mondiale în Moldova.
Instituţia internaţională prognozează o creştere economică de 4 la sută în 2017 şi de 4,5 la sută în 2018. Accelerarea creşterii este de aşteptat să fie însoţită de o reducere a sărăciei până la 37,5 procente în 2017 şi ar putea ajunge la 33,4 la sută în 2018.
O dată cu redresarea economică, deficitele publice fiscale vor scădea la 2,5 la sută din PIB până în anul 2018.