04.07.2016 15:43
Riscurile de fraudare a sistemului bancar mai persistă – declarație
Cauzele de bază ale pericolelor financiare din sectorul bancar nu au fost înlăturate, susține directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru Moldova, Alex Kremer.
Declarația a fost făcută într-un interviu pentru portalul profit.md.
Potrivit oficialului, faptul că autorităţile în continuare nu ştiu cine sînt acţionarii reali ai unor bănci de importanţă majoră este o problemă serioasă. În opinia lui, atît timp cît nu există o claritate în privinţa proprietarilor, există riscul că aceste bănci vor acorda împrumuturi persoanelor asociate cu proprietarii.
„Le-am explicat autorităţilor că vom fi dispuşi să reluăm acordarea suportului bugetar doar atunci cînd va exista o abordare corespunzătoare faţă de riscurile din sectorul bancar şi cînd acestea vor fi ţinute sub control. Acum un an, spuneam că nu are rost să dai bani prin uşa din faţă, atît timp cît există riscul ca aceştia să fie furaţi prin uşa din spate a sectorului bancar. Riscurile de fraudă din sectorul bancar reprezintă în continuare un motiv de îngrijorare şi ar putea din nou avea impact asupra finanţelor publice. De aceea, considerăm că suportul bugetar va putea fi reluat atunci cînd vor fi înlăturate riscurile faţă de finanţele publice ce provin din sectorul bancar”, a explicat Alex Kremer.
Reprezentantul Băncii Mondiale și-a expus punctul de vedere și în privința modului în care decurge ancheta pe marginea fraudelor bancare. Deși spune că nu a analizat detaliat procesul de judecată în dosarul fostului premier Vlad Filat, oficialul a menționat că toți cei implicați trebuie trași la răspundere, nu doar „peștii mici”.
„Cred că există o părere generală conform căreia, pentru a crea un sistem financiar stabil în Moldova, toţi cei care au fost implicaţi în fraudă trebuie pedepsiţi şi să se cunoască despre aceasta. Şi acest lucru este valabil nu doar pentru peştele mic din lac, ci şi pentru cel mare. De aceea, considerăm că o cercetare riguroasă a tuturor celor implicaţi în fraudă este necesară pentru restabilirea unui sistem financiar sigur”, a remarcat Alex Kremer.