27.08.2015 14:04
Aproximativ 50 de refugiați au fost găsiți morți într-un camion în Austria
Aproximativ 50 de refugiați au fost găsiți morți joi într-un camion în estul Austriei, a relatat cotidianul Krone, precizând că primele indicii arată că ei au murit prin sufocare, relatează agenția Reuters.
Un purtător de cuvânt al Ministerului austriac de Interne a confirmat faptul că un camion a fost găsit pe o autostradă parcat în apropierea orașului Pandorf. ''Din păcate, există mulți morți acolo'', a afirmat el, adăugând că nu știe numărul exact al persoanelor decedate, pe care le-a descris drept refugiați.
Reuters precizează că zeci de mii de persoane refugiate din zonele de criză din Orientul Mijlociu și Africa încearcă să ajungă în Europa.
Sursă: agerpres.ro