10.11.2015 10:35
Avertisment FMI: următoarea criză este aproape
Următoarea criză financiară este aproape, declanșarea acesteia este doar o problemă de timp. În plus, încă nu s-au rezolvat problemele din sistemul global care au ieșit la suprafață după ultima criză financiară. Acesta este mesajul ultimului raport de Stabilitate Financiara Globala, realizat de Fondul Monetar Internațional. Experții califică documentul drept o ”trezire la realitate pentru miniștrii de finanțe și bancherii, care se reunesc în Peru, la Lima, pentru întâlnirea anuală”.
Politicile de stimulare monetară masivă au readus creșterea în economiile dezvoltate, după recesiunea profundă, ce a venit după criza declanșată odată cu prăbușirea Lehman Brothers, în 2008, notează The Guardian, citat de hotnews.ro.“Șocurile își pot avea punctul de origine în economii avansate sau emergente și - combinate cu vulnerabilități sistemice nerezolvate - pot duce la perturbări în piețele globale și la o secare bruscă a lichidității din piețe în multe sectoare”, - spune FMI, avertizând că unele piețe par a fi "fragile".
FMI nu a renunțat, încă, la speranța că se va ajunge la ceea ce numește o “normalizare de succes” și nominalizează o serie de condiții ce trebuie îndeplinite pentru atingerea ei, de la o rebalansare reușită a creșterii economice din China la "asigurări împotriva lipsei de lichiditate" în piețele financiare.
”Sunt două scenarii. Cel optimist care presupune o ameliorare a condițiilor monetare și, o stabilitate financiară la nivel global. Totodată, din cauza unor erori ale politicii monetare, riscăm să mergem după un alt scenariu - mai pesimist. În acest caz vom pierde aproximativ 3% din creșterea PIB, iar aceasta constituie o diferență substanțială”, - a menționat șeful Departamentului Piețelor Financiare Jose Vinals.
Totuși, eșecul decidenților din întreaga lume de a tine sub control problemele sistemului financiar internațional in ultimii șapte ani, sugerează că orice măsuri vor fi luate acum vor fi probabil prea puțin și prea târziu.