13.05.2016 18:54
Avioane rusești au fost interceptate deasupra Țărilor Baltice
O nouă alertă în spațiul aerian din zona Baltică. Trei avioane militare de transport rusești au fost interceptate în timp ce survolau în regiune.
Acestea au fost identificate de aeronave de vînătoare britanice de tip Typhoon.
Ministerul Apărarii de la Londra a precizat că avioanele britanice au decolat de la baza aeriană Amari din Estonia. Potrivit oficialilor, aeronavele rusești nu au transmis un cod de identificare recunoscut și nu au răspuns la procedura de verificare.
Kremlinul a sfidat, în așa fel, normele de drept internațional, a mai precizat ministerul britanic. Autoritățile de la Moscova au negat acuzațiile și susțin că acestea sînt doar un pretext de a distrage atenția de la desfășurarea tot mai mare a forțelor NATO din apropierea Rusiei.