28.04.2016 18:10
Celebrul ceas Big Ben din Londra va fi oprit
Atracţia turistică Big Ben, simbol al Londrei şi parte din Palatul Parlamentului britanic, are nevoie urgentă de lucrări de conservare.
Pentru a nu se ajunge la prăbuşirea Turnului cu ceasul Big Ben din Londra, acesta va intra în reabilitare, lucrări ce se vor ridica la suma de 39 de milioane de euro şi vor dura trei ani, scrie realitatea.md.
Marele Ceas va înceta să sune timp de câteva luni la începutul anului viitor, iar autorităţile din Camera Comunelor sunt decise să restaureze şi culorile lui iniţiale care se crede că au fost verde şi auriu.
În acest fel, autorităţile doresc să reflecte design-ul original al ceasului, design care îi aparţine arhitectului englez Augustus Pugin.
Colorile negru şi auriu ale ceasului incorporat în frontispiciul turnului Big Ben au fost aplicate în anul 1980, iar în prezent experţi din echipa de arhitecţi de conservare ai Parlamentului analizează vopseaua originală folosită pentru decorarea zonei din jurul cadranelor ceasului. Culorile originale ale Marelui Ceas se crede că sunt auriu şi verde, deşi există păreri potrivit cărora şi albastrul regal ar fi fost una dintre culorile ceasului până în anul 1930, scrie Adevarul.
Turnul Elisabeta, cu o înălţime de 96 de metri, finalizat în anul 1856, are nevoie de reparaţii la zidărie, dar şi la acoperişul din fier şi la clopotniţă unde există coroziune. Anumite părţi din Marele Ceas, care a fost instalat în anul 1859, au nevoie să fie urgent investigate şi reparate şi multe dintre cele 312 piese de sticlă de opal folosite pentru faţada ceasului trebuie înlocuite.
Lucrările, care vor dura trei ani, urmează a fi începute în primele luni ale anului viitor.