24.11.2016 11:50

Chinezii vor să scoată energie ecologică din cel mai toxic loc din Europa

Atunci când te gândeşti la Cernobîl, ultimul lucru care îţi vine în minte este energia ecologică. Însă, în curând, în această zonă se va construi o centrală solară.

Ideea a prins contur, iniţial, în această vară, iar acum două corporaţii din China şi-au asumat construirea acesteia. Cele două companii speră ca până anul viitor lucrările să fie demarate, scrie descoperă.ro

Oraşul Pripyat, care se află în apropierea fostei centrale atomice, este înconjurat de păduri şi spaţii întinse, deschise, pe o distanţă de 2.600 km pătraţi, iar acest loc este ideal pentru ansamblarea unei asemenea centrale.

Radiaţiile încă mai sunt prezente şi există riscul ca acest fenomen să mai dureze încă mii de ani, iar şi după 30 de ani, cercetătorii au constatat că animalele din zonă încă sunt afectate. Cu toate acestea, unele zone conţin radiaţii care sunt încadrate în limita normală şi care nu reprezintă niciun pericol, iar chinezii fac cercetări pentru a găsi astfel de locuri.

Shu Hua, director al uneia dintre aceste companii, a afirmat: „Odată ce vom reuşi să îndeplinim acest obiectiv, vor exista remarcabile beneficii sociale şi economice.”

SURSA

Comentarii