28.09.2015 07:13
Climat: Apel al lui Obama la ONU pentru un acord "puternic" la Paris
Președintele SUA Barack Obama a lansat duminică un apel pentru încheierea unui acord "puternic" asupra climatului în decembrie la Paris, în momentul când Franța insistă că a mai rămas încă mult de lucru până să se ajungă la un acord.
"În două luni, lumea va avea ocazia să se unească în jurul unui acord global puternic", - a declarat Obama la tribuna ONU, subliniind că schimbările climatice sunt o amenințare pentru dezvoltare, notează AFP.
"Toate țările vor fi afectate de schimbările climatice, dar cele mai sărace vor fi cele mai afectate", - a adăugat el, cerând să se pună la dispoziție instrumente și finanțare pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să se adapteze, dar și pentru a-și alege energii proprii.
Franța a planificat să organizeze un summit al șefilor de stat și de guvern la 30 noiembrie, chiar la începutul conferinței (COP 21), ce urmează să se încheie la 11 decembrie.
Obiectivul este în special să nu se mai repete ce s-a întâmplat la summitul de la Copenhaga în 2009, când sosirea liderilor planetei la sfârșitul procesului a contribuit la paralizia negocierilor.
"Intențiile există, declarațiile sunt numeroase, acest lucru este încurajator, dar între această dorință și condițiile unui acord credibil, a mai rămas încă mult de lucru", - a subliniat la rândul său președintele francez Francois Hollande într-o conferință de presă la New York.
Potrivit președintelui francez, 81 de țări din 190 au publicat până acum contribuția lor în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reprezentând 75% din emisiile globale.
Sursă: agerpres.ro