20.04.2016 11:55
Comisia Europeană a propus oficial eliminarea vizelor pentru ucraineni
Comisia Europeană a propus în mod oficial introducerea regimului fără vize între UE și Ucraina. Documentul a fost postat pe site-ul Comisiei Europene.
Acum, el trebuie să fie luat în considerare de statele membre ale UE și Parlamentul European.
În decembrie 2015, Comisia Europeană a aprobat un raport cu privire la condițiile în care regimul de vize între Ucraina și UE poate fi anulat. Comisia a ajuns la concluzia că Ucraina a îndeplinit toate criteriile, inclusiv cele legate de securitatea frontierelor, eliberarea pașapoartelor biometrice, politica de imigrare, protecția datelor cu caracter personal, precum și lupta împotriva corupției, crimei organizate, spălării banilor și a traficului de droguri.
Negocierile privind eliminarea vizelor între Ucraina și UE continuă începând cu anul 2008.
Anterior, ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, a declarat că regimul fără vize cu UE va deveni operațional din 2016.