Visul preşedintelui Rusiei Vladimir Putin de a transforma Soci într-o rivală a staţiunilor de iarnă din Alpi este mai aproape de a deveni realitate în condiţiile în care turiştii ruşi, a căror putere de cumpărare s-a redus din cauza prăbuşirii rublei, se reorientează către staţiunile locale, scrie Bloomberg.
Magnatul rus Vladimir Potanin, care a cheltuit aproximativ 2 miliarde de dolari, printre cele mai mari sume cheltuite de miliardarii chemaţi să contribuie la construirea de pârtii şi stadioane pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014, intenţionează să investească încă 90 de milioane de dolari pentru a creşte capacitatea staţiunii de schi Roza Khutor până în 2018. În acelaşi timp, Potanin i-a spus preşedintelui că o extindere mai amplă, care ar putea costa 5 miliarde de dolari, este necesară pentru a transforma staţiunea într-o rivală reală a celor mai mari staţiuni din Europa.
Problemele economice ale Rusiei au ajutat turismul local în condiţiile în care deprecierea rublei a urcat costurile călătoriilor peste hotare. Vacanţele internaţionale au înregistrat o scădere de peste 30% anul trecut, cel mai pronunţat declin anual din 1998, în contextul în care rubla a pierdut aproximativ 55% de la începutul anului 2014, iar guvernul a interzis vânzarea de pachete de vacanţă către Egipt şi Turcia.
Roza Khutor a câştigat mai mult decât a cheltuit pentru prima dată în istoria sa în acest sezon de iarnă, numărul vizitatorilor crescând cu 33% până la 800.000 de oameni. Numărul de vizitatori a fost atât de mare în ianuarie, încât managementul staţiunii a majorat preţurile pentru a controla influxul. Putin a cerut guvernului să ia în considerare noi extinderi în Parcul Naţional Soci. Numai două zone din parc sunt adecvate pentru proiecte, iar costul total s-ar putea ridica la 5 miliarde de dolari.
Costul nu este singurul obstacol. Grupurile de mediu s-au opus oricărei expansiuni, care ar ameninţa biodiversitatea şi integritatea zonei. CEO-ul staţiunii Roza Khutor, Serghei Bachin, susţine însă că unele zone pot fi folosite în scopuri recreaţionale.