03.07.2015 07:45

Donaţie neaşteptată de 32 de miliarde de dolari: Un prinţ saudit îşi va dona întreaga avere în scopuri caritabile

Prinţul saudit Alwaleed bin Talal, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a anunţat miercuri că îşi va dona întreaga avere, estimată la 32 miliarde de dolari, în scopuri caritabile, informează bbc.com.

În vârstă de 60 de ani, prinţul Alwaleed bin Talal, nepotul regelui Salman al Arabiei Saudite, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

El spune că s-a inspirat în luarea acestei decizii din activitatea Fundaţiei Gates, o organizaţie de caritate înfiinţată de Bill şi Melinda Gates în 1997.

Banii pe care îi va dona vor fi folosiţi pentru „a favoriza înţelegerea culturală” dintre oameni, pentru „emanciparea femeilor” şi pentru „a furniza un ajutor vital în cazul unor catastrofe”, a spus prinţul saudit.

Miliardarul american Bill Gates a lăudat decizia prinţului saudit, spunând că fapta acestuia reprezintă „o sursă de inspiraţie pentru toţi oamenii bogaţi care lucrează în domeniul filantropiei în lumea întreagă”.

Prinţul Alwaleed bin Talal ocupă locul al 34-lea în topul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de revista Forbes.

Averea lui va fi donată organizaţiei de caritate Alwaleed Philanthropies, înfiinţată chiar de el şi care a făcut deja până acum donaţii în valoare de 3,5 miliarde de dolari.

De asemenea, prinţul saudit, care nu deţine o poziţie în guvernul ţării sale, este preşedintele consiliului de administraţie al firmei de investiţii Kingdom Holding Company.

Kingdom Holding Company deţine acţiuni în lanţurile hoteliere The Four Seasons, Fairmont şi Raffles, dar şi în alte câteva companii celebre, precum News Corp., Citigroup, Twitter şi Apple.

Banii care vor fi donaţi vor proveni din averea personală a prinţului saudit. „Ei reprezintă o parte complet separată de acţiunile pe care le deţin în Kingdom Holding„, a precizat el.

„Filantropia este o responsabilitate personală, în care am debutat cu peste trei decenii în urmă şi reprezintă o parte intrinsecă a credinţei mele islamice. Sper că averea mea va contribui la construirea unor poduri între oameni, pentru a favoriza înţelegerea culturală, pentru a dezvolta comunităţi, pentru emanciparea femeilor, pentru promovarea tinerilor, pentru a asigura un ajutor vital în caz de catastrofe şi pentru a crea o lume mai tolerantă”, a declarat prinţul Alwaleed bin Talal.

Anunţul prinţului Alwaleed bin Talal a fost făcut în timpul sfintei sărbători a Ramadanului, pe durata căreia musulmanii sunt încurajaţi de liderii lor religioşi să facă donaţii şi să ajute persoanele sărace.

Prinţul saudit a precizat că transferul averii sale personale va fi realizat pe parcursul mai multor ani şi că această procedură va fi supravegheată de un consiliu ce va fi prezidat de el însuşi.

- See more at: http://www.oligarh.md/donatie-neasteptata-de-32-de-miliarde-de-dolari-un-print-saudit-isi-va-dona-intreaga-avere-in-scopuri-caritabile/#sthash.xhrxQmoU.dpuf

Prinţul saudit Alwaleed bin Talal, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, a anunţat miercuri că îşi va dona întreaga avere, estimată la 32 miliarde de dolari, în scopuri caritabile, informează bbc.com, citat de zf.ro

În vârstă de 60 de ani, prinţul Alwaleed bin Talal, nepotul regelui Salman al Arabiei Saudite, este unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume.

El spune că s-a inspirat în luarea acestei decizii din activitatea Fundaţiei Gates, o organizaţie de caritate înfiinţată de Bill şi Melinda Gates în 1997.

Banii pe care îi va dona vor fi folosiţi pentru „a favoriza înţelegerea culturală” dintre oameni, pentru „emanciparea femeilor” şi pentru „a furniza un ajutor vital în cazul unor catastrofe”, a spus prinţul saudit.

Miliardarul american Bill Gates a lăudat decizia prinţului saudit, spunând că fapta acestuia reprezintă „o sursă de inspiraţie pentru toţi oamenii bogaţi care lucrează în domeniul filantropiei în lumea întreagă”.

Prinţul Alwaleed bin Talal ocupă locul al 34-lea în topul celor mai bogaţi oameni din lume întocmit de revista Forbes.

Averea lui va fi donată organizaţiei de caritate Alwaleed Philanthropies, înfiinţată chiar de el şi care a făcut deja până acum donaţii în valoare de 3,5 miliarde de dolari.

De asemenea, prinţul saudit, care nu deţine o poziţie în guvernul ţării sale, este preşedintele consiliului de administraţie al firmei de investiţii Kingdom Holding Company.

Kingdom Holding Company deţine acţiuni în lanţurile hoteliere The Four Seasons, Fairmont şi Raffles, dar şi în alte câteva companii celebre, precum News Corp., Citigroup, Twitter şi Apple.

Banii care vor fi donaţi vor proveni din averea personală a prinţului saudit. „Ei reprezintă o parte complet separată de acţiunile pe care le deţin în Kingdom Holding„, a precizat el.

Filantropia este o responsabilitate personală, în care am debutat cu peste trei decenii în urmă şi reprezintă o parte intrinsecă a credinţei mele islamice. Sper că averea mea va contribui la construirea unor poduri între oameni, pentru a favoriza înţelegerea culturală, pentru a dezvolta comunităţi, pentru emanciparea femeilor, pentru promovarea tinerilor, pentru a asigura un ajutor vital în caz de catastrofe şi pentru a crea o lume mai tolerantă”, a declarat prinţul Alwaleed bin Talal.

Comentarii