22.12.2015 12:33
Electricitate gratuită în Germania
Electricitatea ar putea fi gratuită în Germania. Datorită temperaturilor neobișnuit de ridicate pentru luna decembrie, crește producția de energie electrică generată de turbinele eoliene. Astfel, de Crăciun prețurile la energie electrică ar putea să coboare la un nivel apropiat de zero, și chiar să treacă în zona negativă, informează Bloomberg.
O compania de consultanță energetică din Germania estimează că prețurile la energie ar putea coborî sub nivelul zero timp de câteva ore și chiar zile întregi în timpul sărbătorilor. Acest lucru va fi posibil dacă companiile de utilități nu vor închide centralele pe bază de gaze și cărbune în momentul în care crește producția de energie eoliană.
Pentru ziua de Crăciun din acest an producția de energie eoliană în Germania este estimată să atingă 25 de GW, un nivel dublu față de media din ultimele 30 de zile. Un GW este suficient pentru două milioane de locuințe din Europa.
Germania s-a confruntat și în alți ani cu situații în care prețurile la electricitate au coborât în zona negativă. Potrivit datelor furnizate de European Power Exchange, pe 24 decembrie 2012 prețul la energia electrică a coborât până la minus 56,87 euro pentru un MW oră. Situația s-a repetat și în ziua de Crăciun din 2013.
Estimările Ministerului Economiei arată că electricitatea din surse regenerabile va acoperi o treime din necesarul brut de electricitate și este în creștere cu 20% față de 2014.